COORDONATORI:
Dir. prof. CLAUDIA GOCIU
Prof. de sprijin NICOLETA ADET
APLICANTUL:
ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „TOMA CARAGIU” – PLOIEŞTI
CENTRUL ŞCOLAR SPECIAL PLOIEŞTI
TIPUL DE PROIECT: judeţean
SCOPUL PROIECTULUI:
Contribuţia la reducerea marginalizării copiilor cu CES, cu dificultăţi de învăţare, precum şi la schimbarea mentalităţilor şi atitudinii elevilor, cadrelor didactice faţă de aceştia; mijlocirea de către elevii din şcoala de masă a unei bune integrări sociale a elevilor cu CES prin implicare directă în formarea autonomiei personale a acestora.
OBIECTIVE:
- Stimularea mentală, antrenarea fizică, integrarea socială şi dezvoltarea mai amplă a abilităţilor copiilor cu nevoi speciale prin activităţi creative de imaginaţie, sportive, cultural-artistice şi de abilitate practică;
- Realizarea educaţiei pentu toleranţă, promovarea înţelegerii şi a receptivităţii faţă de calităţile şi defectele celorlalţi, formarea calităţilor de cooperare, filantropie, etc;
- Includerea, în mod direct, a copiilor cu nevoi speciale în comunitatea locală;
- Realizarea incluziunii şi implicării prin angajarea tuturor factorilor interesaţi în programul educaţional de activităţi ce promovează intens, printre altele, integrarea socială;
- Stabilirea unor raporturi afective, pozitive între membrii grupurilor de elevi proveniţi de la şcoala de masă cu programe şcolare diferite şi cei din învăţământul special, pentru ai ajuta pe cei din urmă în procesul de formare a autonomiei personale;
- Încurajarea elevilor din învăţământul de masă şi a cadrelor didactice de a se dedica activităţilor de voluntariat desfăşurate cu copii cu nevoi speciale şi în afara prezentului program partenerial, în scopul susţinerii procesului de integrare socială şi dezvoltare educaţională.
GRUP ŢINTĂ:
– Elevi cu CES integraţi în învăţământul de masă;
– Elevi cu CES din învăţământul special;
– Elevi ai S.A.M. „Toma Caragiu”- Ploieşti;
– Cadre didactice SAM „Toma Caragiu” Ploieşti
– Cadre didactice Centrul Şcolar Special Ploieşti;
– Părinţi;
– Reprezentanţi ai comunităţii locale.
PARTENERI:
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
Muzeul „Nichita Stănescu” Ploieşti
CJRAE Prahova
DURATA: 2011 – 2012
Activitatea ”Micii gospodari”
11 mai 2012
Împreună cu elevii clasei a IV-a de la S.A.M. „Toma Caragiu”, însoţiţi de d-na prof. VALI PETRE si de d-na institutor CARMEN GRIGORE, elevii din clasa a VI-a îndrumati de prof. CORNELIA DEDIU si NICOLETA ADET, au plantat flori în curtea şcolii noastre.








Activitatea „Paştele împreună”
aprilie 2012
Elevi ai S.A.M. „Toma Caragiu” Ploieşti, îndrumaţi de prof. Vali Petre şi instit. Carmen Grigore, împreună cu elevi ai Centrului Şcolar Special Ploieşti, îndrumaţi de prof. Carmen Topalu şi înv. Angela Cimpoieşu, au realizat felicitări, au încondeiat ouă, au cântat şi s-au jucat.
Panoul cu lucrările lor a fost expus la C.C.D. Prahova.
Felicitări tuturor!






Activitatea ”Mărțișoare, mărțișoare”
În 24.02.2012 elevii din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a şi a VIII-a, ajutaţi şi îndrumaţi de dascălii: Angela Cimpoieşu, Carmen Topalu, Cornelia Dediu, Georgeta Ioniţă Dickemann, Georgiana Brişan, au confecţionat mărţişoare împreună cu elevi din clasa a VII-a , S.A.M. „Toma Caragiu” Ploieşti, însoţiţi de d-na dirigintă, prof. Simona Eftenie.
Activitatea a fost coordonată de către d-na prof. Nicoleta Adet cu sprijinul nepreţuit al d-nei educ. Ecaterina Chirilă – sufletul esteticului şi îndemânării totodată.
Din 28.02.2012 până în 14.03.2012 puteţi să vă bucuraţi privirea şi sufletul cu micile noastre realizări la ISJ Prahova unde va fi expus panoul (sub forma trifoiului cu patru foi).




Activitatea „Colindăm de sărbători”
decembrie 2011
În prag de sărbători, prof. Vali Petre de la S.A.M. „Toma Caragiu” Ploiești, împreună cu elevi din această școală au venit la Centrul Școlar Special Ploiești pentru a colinda. Glasurile cristaline ale corului de fete au făcut ca fiecare colț de suflet să tresară iar această bucurie a fost întregită de cadourile dăruite cu mare drag elevilor noștri. Însă…și acestea, la rândul lor au avut parte de mari surprize: elevii Centrului Școlar Special Ploiești au arătat că știu și să dăruiască, nu doar să primească, astfel, într-un schimb echitabil de frumos au colindat la rândul lor și ei încurajați fiind mai ales de d-na prof.-educ. Lucia Zamfir.
Cum s-a încheiat această întrevedere? Evident printr-un colind împreună trăit și cântat!
Iată, că și cu prilejul acestor sărbători, elevi atât de diferiți și-au dat mâna din nou fiind COPII și atât!